Oglinda şi drumulinventariază semnalmente specifice prozei noastre postdecembriste, dar şi continuităţi identificabile cu cele două mari perioade din trecutul recent: interbelică şi comunistă. Cărţile a peste o sută de prozatori sunt, mai întâi, martori ai dosarului despre starea prozei. Panoramările din prima secţiune survolează marile teme la zi: relaţia istorie-ficţiune şi formele sale de manifestare, destinul personajului literar în era micşorării omului, eroticul şi thanaticul – revoluţii şi tabu-uri, lectura confidenţială, fragmentul şi defragmentarea. În cea de-a doua secţiune, prozatorii sunt convocaţi în schiţe de portret cu pledoarii individuale. Oricâte asemănări s-ar contabiliza şi oricâte chenare s-ar inventa, până la urmă se impune din nou constatarea că avem de-a face cu singurătăţi. Nicio oglindă nu e aidoma celeilalte, răsfrângerile sunt de o diversitate care îmbogăţeşte imaginea drumului – el, oarecum, unul şi acelaşi, dar de o constituţie imposibil de apropriat altfel decât prin varietatea tulburătoare a oglindirilor. Adevărurile relative, colorate şi gureşe, se bulucesc de-o parte şi de cealaltă a drumului „adevărat”, căci Adevărul lui nu e şi nu poate fi altceva decât întreţeserea acestor variante de lectură, de interpretare.

Autoarea are în lucru o continuare: Vitraliul şi fereastra. Poeţi contemporani.

Irina Petraş: Mă simt iremediabil destinată provizoriului, imperfecţiunii deschise. Profesoară prin fire şi vocaţie, adică bună-conducătoare-de-texte, instalată în zumzetul bibliotecii, am citit mereu cu gândul de a reţine ce e de reţinut pentru a vorbi/scrie/explica şi altora. O carte citită fără creion în mână îmi dă sentimentul că mă dedau unei orgii – plăcerea acestor ore furate lucrului e, tocmai de aceea, uluitoare. Îmi aleg cărţile cu o subiectivitate istorică – adică după gustul propriu, dar şi impregnată, inevitabil, de liniile de forţă ale câmpului literar contemporan. Le degust pe îndelete şi aştept să-mi vorbească, să-mi stârnească sau să-mi vindece o nelinişte. Câtă vreme nimic nu e scris din „convorbirea” noastră, ea se petrece în siguranţa situaţiei comune, e un fel de co-prezenţă „fizică”, de referinţă de gradul întâi, cum ar spune Paul Ricoeur. Din clipa în care compui un text despre o carte, cazi, însă, în ambiguitatea constrângătoare a ţesăturii sale. Cu textul cronicii în gând, îţi pierzi inocenţa. Şi iluziile. Alături de cartea comentată, e şi el un text (o ficţiune). Şi-a câştigat autonomia şi pretinde, la rândul său, lecturi deschise.

* * *

Mircea Mihăieş:Irina Petraş scrie „pentru spectacol permiţându-şi să facă piruete şi să arunce spre spectatorul-cititor confetti şi jerbe de flori în mijlocul celei mai dificile disecţii literare. Este un risc asumat cu deplină luciditate, care transformă discursul critic, pe alocuri, în veritabile pasaje de literatură.”

Ştefan Borbély: „Irina Petraş ştie să se bucure de cărţile celorlalţi [...], excelenţa ei datorându-se, pe de o parte, supleţei entuziaste cu care abordează fiecare text şi, pe de alta, reprimării radicale a negativismelor.”

Răzvan Voncu: „Ne aflăm în faţa unui spirit senin şi echilibrat, menţinând dreapta măsură între noutate şi tradiţie, solidar cu literatura de calitate şi dornic de substanţă. Un spirit deloc ardelean prin fineţea disocierilor şi profund ardelean prin civilitate şi responsabilitate. Pentru Irina Petraş, critica nu este un război pentru iluzoria putere literară, ci un angajament total în slujba Literaturii, înţeleasă ca numen şi mod de viaţă. Criticul este un soldat al literaturii, dar un soldat veşnic insubordonat, conştient că ascunde în raniţă bastonul de mareşal.”

Ion Simuţ: „Irina Petraş e una dintre conştiinţele critice importante ale acestui moment. Critic activ, cu o mare capacitate de cuprindere a fenomenului literar, cu perspicacitate estetică şi o fină comprehensiune, I.P. reprezintă o personalitate în oglinda căreia actualitatea se reflectă şi se regăseşte plenar, în toate complicaţiile şi subtilităţile ei.”

Categoria : Cărți de autor
Data adăugării : 2013-11-29