În 1989, eram bibliograf la Biblioteca Județeană Cluj (încă nu se numea „Octavian Goga”). Cu un an înainte, Editura Dacia îmi ceruse (prin Vasile Rebreanu) o carte despre Eminescu, Creangă și Veronica Micle pe care s-o lansăm de Centenar. Așa a apărut volumul Un veac de nemurire. Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creangă. Lucrul febril la carte a fost dublat de participarea mea directă la proiectul fotocopierii Caietelor. Tot atunci s-a ivit și numele pentru lectura clasicilor: începutul continuu.

Întrebarea uimit-obtuză „ce se mai poate spune nou despre clasici?” este descurajată an de an de zeci de pagini care, dacă nu prin noutate absolută se susţin, rezistă, oricum, ca tentative de adăugat o nuanță inedită corpusului interpretativ. Lectura este aventură a cunoaşterii într-un grad mai înalt când ea se întâmplă pe un drum bătătorit. Şi cea mai măruntă descoperire e o sărbătoare.

Lectura clasicilor este o probă a labirintului, o expediţie complicată de re-cunoaştere. Pășești în rumoarea vocilor anterioare. Cauţi, îmbogăţit, un interstiţiu. Îţi însuşeşti cadenţa. Vrând, nevrând, calci şi pe urme străine – care sunt sau pot deveni ale tale într-o altă organizare a paşilor.

Interstițiile mele se numesc – uneori cu termeni chiar de mine inventați – romantitate, muritudine, androginizare a perspectivei poetice, obsesie noomorfică, trionticitate.

Cartea de acum reia, cu revizuiri și adăugiri, fragmente din tot ce am scris despre Eminescu de-a lungul celor trei decenii și recompune o schiță de portret.

Categoria : Cărți de autor
Data adăugării : 2021-01-22